În asemenea momente, când se deschide
un abis în sufletul meu, cel mai infim detaliu mă poate copleși ca o scrisoare
de adio. Mă simt mereu pe punctul de-a mă trezi, de parcă m-aș înfășura cu mine
însumi, într-o sufocare de concluzii. Aș țipa de bunăvoie dacă țipătul meu ar
putea fi auzit undeva. Dar sunt cufundat într-un somn uriaș, ce se deplasează
de la o senzație la alta cu un cortegiu de nori, nori dintre cei ce pătează cu
umbre verzi și luminișuri de soare iarba de penumbră a vastelor prerii.
Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu