În cântecele mele stă simțirea
ca-n niște urne cu cenușă pline
și-n mine-nvie numai amintirea
acelor lumi ce-s moarte și străine.
Ca în firide stă ea nepătrunsă:
aici e vis, dincolo iubire
în cântecul acela stă ascunsă.
Destin și lacrimi de safire.
În dimineți uitate iarăși caut
Cu lacrimi între gene-ngândurat,
Și pipăi iarăși găuri mici de flaut
prin care tinerețea mea s-a scuturat.
Sunt eu acel ce-n urmă a rămas,
în fiecare cântec răspândit,
Cum mi-a căzut întârziatul pas
în timp stingher, acum obosit.