20 februarie 2013

Rod - Vasile Zamfir



Se tânguia azi-noapte întreg sufletul meu,
Că zi de zi rămâne-n amurg și-n părăsire;
Mi se pornise iarăși furtuna, în neștire
și fremătam de gânduri și nu mai eram eu.

Părea că altul-n mine s-a deșteptat deodată
și-aruncă vechi veșminte pe care le-a purtat;
se dezghioca un suflet atât de minunat,
încât era într-însul cântarea distilată.

Se tânguia trecutul și-n chinuri se năștea
 Cel vârstnic de acuma cu tâmple argintate;
Eram un rod de aur, copt din eternitate
și mi-am simțit făptura în timp de cântec grea.

Părea că altul-n mine să cânte-a început,
Cum eu nu mai cântam cu mii de alăute;
Veneau de pretutindeni cântări necunoscute,
Iar eu, cel vechi, departe stam părăsit și mut.

Se tânguia trecutul din el când se năștea,
În chinuri mari și-n freamăt prelung cântarea mea.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...