Se tânguia azi-noapte
întreg sufletul meu,
Că zi de zi
rămâne-n amurg și-n părăsire;
Mi se pornise iarăși
furtuna, în neștire
și fremătam de
gânduri și nu mai eram eu.
Părea că altul-n
mine s-a deșteptat deodată
și-aruncă vechi
veșminte pe care le-a purtat;
se dezghioca un
suflet atât de minunat,
încât era
într-însul cântarea distilată.
Se tânguia
trecutul și-n chinuri se năștea
Cel vârstnic de acuma cu tâmple argintate;
Eram un rod de
aur, copt din eternitate
și mi-am simțit
făptura în timp de cântec grea.
Părea că altul-n
mine să cânte-a început,
Cum eu nu mai
cântam cu mii de alăute;
Veneau de
pretutindeni cântări necunoscute,
Iar eu, cel
vechi, departe stam părăsit și mut.
Se tânguia
trecutul din el când se năștea,
În chinuri mari
și-n freamăt prelung cântarea mea.