Cuvintele m-au părăsit deodată.
Închis într-o muţenie senină
nu mai aştept pe nimeni să mai vină,
iar bezna mă cuprinde, furişată.
Ce ar fi de spus în surda-ntunecare,
şi limba cui, s-ajungă, mai încearcă
pe-a mea, de mine-nstrăinată parcă?
Zâmbesc, când tu începi o întrebare.
Să mai arăt şi să numesc, îmi ceri,
când sunt de toate strâns împresurat.
Ce nici nu mai speram, s-a întâmplat.
Pe mut, cine-l desparte de tăceri?
Chiar sunetele şi-au sfârşit concertul,
mai bine zis sunt de neauzit.
Printre adormiţi mă simt nestânjenit,
s-or dezobişnui de mine, cu încetul
Wolf von Aichelburg
(traducere de Dan Dănilă)
(traducere de Dan Dănilă)
