.jpg)
O tristețe întârzie în mine
cum zăbovește toamna pe câmp,
niciun sărut nu-mi trece prin suflet,
nicio zăpadă n-a descins pe pământ.
Cântecul trist, cantecul cel mai trist
vine cu clopotul din asfințit,
îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor
și răspunde din umilința tălăngilor.
E toată viața care doare așa,
zi cu zi pe întinderea stepelor
între arborii neajunsi la cer,
între apele ce-si urmeaza albia,
între turmele ce-și pasc soarta pe câmp
și între frunzele care se dau în vânt.
