5 martie 2013

Revedere - Ion Vinea



- Mă dor în mine drumurile înapoi. 
- Ești palidă, ochii tăi sunt mai mari. 


- Te-am așteptat, fiindcă te-am gonit. 
- Am fugit sa găsesc o depărtare mai adevărată. 
Peste tot locul e deopotrivă de departe și de aproape de tine.


- Mai sunt în sufletul tău aceeași? 
În ce întuneric am rătăcit... 
- Am smuls împleteala cântecului nostru care 
s-a pierdut ca firele unui izvor dezbinat de stânci. 


- Tu care ai stins celelalte povești 
te-am urmărit cu visul în orașe mari cu steaua ta deasupra. 
- Am vrut să-mi crească numele ca o veste către tine. 


- Te-am vrut frumos ca un catarg care se-ndepărtează 
și te-am lăsat să pleci. 
- Te-am regăsit ca o rugăciune din copilărie, dar gândurile 
mele nu mai cred. 




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...