Și care e patria mea ? Creștem sugând dorul european al părinților noștri, auzind de meleagul îndepărtat, de miturile și basmele lui, aproape văzându-i munții și mările. Lacrimi de emoție am vărsat când am văzut prima oară pietrele Florenței și albastrul Mediteranei și când am simțit brusc că veacuri și strămoși necunoscuți pulsau tainic în fundul sufletelor noastre. Da, în clipele de singurătate din acele orașe, am simțit că și ele erau pământul nostru, iar el era acolo, în pampa și în vastul fluviu, căci patria e doar copilăria, câteva chipuri, unele amintiri din adolescență, un copac sau o mahala, o stradă fără importanță, un tangou bătrân la o flașnetă mică, fluieratul mașinii de prăjit alune într-o seară de iarnă, mirosul (amintirea mirosului) vechiului nostru de la moară, un set de zmeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu