„Este poezia o stare specifică care
marchează destinul celui ce o profesează? Şi dacă da, cum a influenţat ea, după
atâtea volume de versuri scrise şi editate, viaţa lui Arcadie Suceveanu?
Chiar şi numele noastre pe care le purtăm ne influenţează destinul. Ce să mai
zicem atunci despre stările fundamentale, despre revelaţiile superioare ale conştiinţei
ce ne determină însăşi condiţia existenţială?
Atunci când
poezia este starea firească, superioară şi definitorie, a creatorului, cu
siguranţă că ea îi va influenţa destinul. Tot aşa cum zborul influenţează destinul
păsării, cum seva sau clorofila dictează structura plantelor.
Mie, «starea specifică» a poeziei mi-a modelat ritmurile interioare, mi-a
antrenat gândirea abstractă, mi-a «dresat» simţurile în aşa fel încât să stea
mereu la pândă pentru a «vâna» ineditul, pentru a extrage inefabilul din
lucruri. Trăind mult timp în această stare, mi-am făcut relaţii intime cu
anumite idei, cărţi, autori, având grijă să-mi alimentez în permanenţă nucleele
şi electronii câmpului magnetic imaginar în care se produce miracolul creaţiei.
Altfel spus, starea poeziei mi-a creat o sensibilitate aparte, o altfel de
percepere a vieţii, mi-a influenţat chiar şi lecturile, îmi dictează un anumit
stil de viaţă, dacă vreţi. Dacă nu aş risca să par nemodest, aş spune că pentru
mine poezia a devenit mod de existenţă.
Cărţile mele închid în ele fragmente de viaţă, trăiri şi idei, sentimente şi
iubiri, speranţe şi dezamăgiri, atitudini, lecturi; altfel spus, sunt nişte
mici «existenţe» din care mi se compune destinul. În timp ce le scriu, şi ele «mă
scriu» pe mine. În afara lor, aş fi (fost) altcineva.”
Interviu de
Valentina TĂZLĂUANU
Suras: www.sud-est.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu