– Omul, spuse în cele din urmă cineva,
trebuie să-și concentreze atenția nedivizată sau întreg eul asupra a tot ce
întreprinde și, deodată ce va fi făcut-o, se va isca în el ca un miracol
gânduri ori percepții de un fel nou, părând a fi doar volutele delicate ale
unui condei ce bate o cadență sau colorează, ori numai contragerile și
modelările ciudate ale unui lichid elastic. Din punctul în care insul a
străpuns ferm impresia, ele se împrăștie cu voiciune în toate părțile,
purtându-i cu sine eul. Împărțindu-și din nou atenția sau lăsând-o să
hoinărească după voie, el poate adesea să destrame neîntârziat acest joc, căci
percepțiile nu par a fi decât razele și efectele pe care eul le răspândește în
toate sensurile în mediul elastic înconjurător, ori refracțiile sale în același
mediu, ori, îndeobște, un joc ciudat între undele acestei mări și atenția
rigidă. Cu deosebire vrednic de a fi reținut este că omul abia în acest joc
devine cu adevărat conștient de propriul să specific, de libertatea sa
caracteristică și simte ca și cum s-ar trezi dintr-un somn adânc, ca și cum ar
fi în lume pentru întâia dată acasă, ca și cum abia în acel moment lumina
zilnică s-ar întinde peste lumea sa lăuntrică. El socoate a fi atins supremul
bine atunci când, fără a tulbura jocul, poate să-și asume și să simtă, și să
gândească totodată activitățile obișnuite ale simțurilor. Prin aceasta au de
câștigat ambele clase de percepții: lumea din afară se face transparentă, lumea
dinăuntru devine variată și semnificativă, astfel omul se regăsește într-o
stare de vivacitate profundă, așezată între două lumi, între libertatea cea mai
desăvârșită și sentimentul cel mai exuberant al puterii. E firesc ca omul să
încerce să înveșnicească această stare și să o lărgească asupra întregii
mulțimi a impresiilor sale; este firesc ca el să nu se ostenească în a urmări
asocierile dintre cele două lumi, în a cerceta legile, simpatiile și
antipatiile lor. Numim totalitatea a ceea ce ne emoționează, natură;
natura stă, așadar, în legătura nemijlocită cu acei constituenți ai trupului
nostru cărora le dăm numele de simțuri.
Novalis, în Discipolii la Sais