30 decembrie 2013

Despre vanitatea artiștilor - Friedrich Nietzsche





Cred că artiştii ignoră adesea ceea ce pot face cel mai bine, pentru că sunt prea vanitoşi şi şi-au îndreptat mintea spre ceva mai mândru decât par a fi aceste plante mici care ştiu să crească pe solul lor, noi, ciudate şi frumoase, într-o adevărată perfecţiune. Ei apreciază superficial ceea ce este cu adevărat bun în grădina şi via proprie, iar dragostea şi înţelegerea lor nu sunt de acelaşi rang. Iată un muzician care, mai mult decât oricare altul, are măiestria de a găsi accente din lumea sufletelor apăsate, chinuite, în suferinţă, și de a da grai vieţuitoarelor mute. Nimeni nu-l ajunge în redarea coloritului toamnei târzii, a fericirii nespus de mişcătoare a unei ultime bucurii, cea din urmă şi cea mai scurtă, el cunoaşte un sunet pentru acele miezuri de noapte tainice şi neliniştitoare ale sufletului, când cauza şi efectul par a-şi fi ieşit din rosturi şi în fiece clipă se poate ivi ceva „din nimic”; el ştie cel mal bine dintre toţi să soarbă din străfundurile fericirii omeneşti şi din paharul ei golit, de acolo de unde picăturile cele mai amare şi dezgustătoare au sfârşit prin a se îngemăna cu cele mai dulci, cunoaşte acea târâre ostenită a sufletului care nu mai poate sălta şi zbura, nici măcar păşi, are privirea temătoare a durerii tăinuite, a înţelegerii fără mângâiere, a despărţirii fără mărturisire; da, ca Orfeul tuturor mizeriilor ascunse, este mai mare decât oricine, şi prin el a fost adăugat artei câte ceva care părea până acum de neexprimat sau chiar nedemn de artă, care prin cuvinte nu putea fi decât izgonit şi nu cuprins, câte ceva foarte mic, chiar microscopic, din suflet – da, este maestrul lucrurilor celor mal mici. Dar nu vrea să fie! Caracterul său îndrăgeşte mai curând pereţii mari şi îndrăzneaţă pictură murală! Îi scapă faptul că spiritul său are un alt gust, o altă înclinaţie şi că preferă să stea liniştit în ungherele caselor dărâmate; ascuns acolo, ascuns sie însuşi, îşi făureşte adevăratele capodopere, care sunt toate foarte scurte, adesea de lungimea unei singure măsuri, – abia acolo devine foarte bun, mare şi perfect, poate fiindcă e singur. Dar el nu ştie acest lucru! Este prea vanitos pentru a-l şti.


Friedrich Nietzsche, în Știința voioasă


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...