Tu vezi în mine anotimpul când
Pierită frunza, galbenă și rară,
În ceața rece-atârnă tremurând
Pe crengi ce-n strane-n care veri cântară.
În mine vezi treptat cum amurgește
O zi, pe urma soarelui apus
Ce-ncet, încet, spre noapte-o îmbrânește,
Pecetea ăstei morți de cum i-a pus.
În mine vezi cenușa ce se-ncinge
Pe jarul tinereții ei scrumit,
Ca-n patul morții încet se stinge
De același dor ce-n vremuri l-a hrănit.
Tu asta vezi, și asta-ți dă avânt
Să ții la ce vei părăsi curând.
(traducere Ion Frunzetti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu