E-atâta pace-n toate! Tu fii slăvită, noapte !
Tu noapte de septembrie, adâncă, răcoroasă,
Bătrână catedrală vuind de mistici șoapte.
O rugă-mi crește-n suflet, profundă și pioasă.
Când totu-n juru-mi doarme, la vis când mă îmbie,
când tulbur nemișcarea doar păsări speriate
în vârtejite gânduri așează-mi armonie
și fă să simt în suflet tăceri catifelate.
Alungă proza vieții, aripi să-mi crească iară
aprinde-n bezna deasă stelare candelabre !
Se-așterne noapte-n plaiuri, eterică, ușoară,
aduce mângâiere în tainițe macabre.
Se stinge-n suflet jarul și roua mă stropește
și noapte cerne liniști de spații siderale,
în pacea amintirii un chip mi se ivește,
cosițele corbii și ochii de cicoare.
