În zadar se lasă gerul ori se iscă vr’o furtună:
În coliba mea de bârne soarta nu ne mai adună.
Dintr-o zare-n altă zare în zadar pământul crapă:
Nu te mai opreşti la poarta-mi pentru un pahar apă.
În zadar când pleci în cale îţi cad munţii de omăt:
Îi înfrunţi şi niciodată nu baţi drumul îndărăt.
În zadar răsare luna peste teii beţi de floare:
Tu rămâi cu-atât mai crâncen amintire care doare!
