Pictură: Kovács Anna Brigitta
Aud ecoul vremii de parcă merg spre mări
şi tot aşa de parcă vin mările spre mine, -
aud tăcerea vremii de parcă intru-n zări
şi tot aşa de parcă vin zări să mă încline.
Întoarcerea-mi rotundă din ţipăt spre tăceri
e ca plecarea lavei spre piatră din vezuvii,
când numai faţa pietrei se-ntoarce către ieri,
când numai faţa mării se-ntoarce către fluvii.
Câteodată luna e ca un soare sterp,
câteodata tera, e ca o lună mare.
În mine strigă timpul. În mine spaţii fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare.