31 iulie 2015

din când în când - ho ho – Mircea Ivănescu




adevărul ei pentru mine, atunci –
dar există mai multe adevăruri, pentru fiecare,
altul, care ne stă în față – adevărul ei
a fost, poate, noaptea aceea târziu,
când hohotind, cu spatele srijinit de peretele
casei ei, pe strada cu umbre adânci
pe care le tot așteptam să mă cuprindă, cu mult
înainte de a o fi știut pe ea – plângând
în hohote, acolo, i-am spus că nu se mai termină,
nu se mai termină odată (ca și cum s-ar putea
sfârși de mai multe ori): și ea
a plâns, mângâindu-mi fața, singurele noastre săruturi,
ca într-o nuvelă romantică – atunci au fost.
a doua zi, era o vreme ploioasă.
am mers pe aceeași stradă, alături, politicoși
și avea mâinile umede.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...