Ah, păsările, aceste miraculoase făpturi
Pe care le născocește pururi pământul
Ca să compenseze durerea copacilor
Și-a florilor care se uită veșnic în sus
Renunțând în fiece toamnă la vechile aripi.
Păsările, închipuirile noastre,
Ne continuă mereu în văzduh,
Amintindu-ne elanuri vechi și iluzii
Risipite prin ani, generos, țipând neîmplinite.
Nesfârșint căutându-ne, chemându-ne-ntruna.
Atâtea păsări, câte vise au oamenii...
(fragment)
