Adisorn Pornsirikarn Art
Ce poți avea, sufletul meu,
Când soarele ne pune-n ramuri iară
Ori un inel de foc, ori o brățară,
Cu mâna caldă a lui Dumnezeu ?
Și când făptura ne primește-ntreagă.
Ca un altar ce-n haos s-a deschis.
Și dinainte floarea ni se pleacă,
Să-i sărutam petalele de vis ?
Ești întristat de-acest adânc tablou.
Unde la fiecare clipă am simțit
Că ne atinge pensula din nou,
A umbrei mari ce-n el ne-a zugrăvit ?
Dar dorurile toate adunate,
Pe unda-n fund a cerului străjar,
Pe care noaptea trec, întunecate,
Luntrile, lin, cu prora de cleștar?
Copacu-ntreg trasare și se-ndoaie
Cu toate rădacinile deodată,
O picătura slobodă de ploaie
Pe-o frunză a căzut, înveninată.
