3 august 2015

De unde vine poezia şi unde se duce ea ?

Michael Wilkinson Art 


De unde vine poezia şi unde se duce ea?

Eu cred că Poezia este în om și este dintotdeauna acolo. Și este acolo încă de la Facere, când… la început a fost cuvântul. Apoi, cuvântul însufleţit a devenit, din duh,  om însufleţit.

Ceea ce simte omul în sine, cu sine și pentru sine este iluminarea lăuntrică, duhul cuvintelor, bocet, scâncet, cântec de leagăn și de alint, adică Poezie. Ceea ce are omul de împărtăşit cu ceilalţi e, însă, altceva, e ceva din speţa epică, e poveste adică, e proză.

Așadar,  Poezia îi este, omului, structural și fiziologic, mult mai apropiată și intim atașată. Poezia e cea mai complexă formă de comunicare. Mai ales și mai întâi a omului cu sine însuși. Căci aici este esenţa rostului nostru în lume.

În clipa ultimă, după ce se stinge mai întâi văzul, și la final auzul, sufletul se pregătește de marea despărţire prin tânguirea rugăciunii, adică prin vălurile poeziei. Nici nu se știe dacă sufletul nostru nu este cumva adevărata poezie a lumii, învelișul ei poetic, adică, din care se nasc și se hrănesc îngerii noștri păzitori.



 Interviu cu poeta ANGELA FURTUNĂ, realizat de ANGELA BACIU

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...