Foto: An La
O mie de neamuri te-au strâns cu zăbavă,
Trecându-te tainic prin somn tuturor,
Cules, pe-nserate, de cugetul lor,
Prin pomii nădejdii cu frunza bolnavă.
O sută de veacuri, cusute-n cotoare,
Aduc mărturie şi semn cunoscut
Că oameni în vremuri, aleşi, te-au văzut
Întreg, în odăjdii de brumă şi soare.
Poteca de suflete şesul străbate,
Ca nişte săcară cu spic.
Puterea dospeşte-n grauntele mic
Şi holdele-aşteaptă tot nescuturate.
O mie de neamuri, plecate, domoale,
Te caută-n ceruri, în vis, în pământ,
Ascuns te-au găsit în Cuvânt.
Sfărâmă Cuvântul: cuvintele-s goale.
