6 septembrie 2015

Mister - Štefan Krčméry

Ivan Aivazovsky Art 

Valuri nesfârșite, mare răscolită,
mare fără țărmuri, mare tăinuită,
tainică-n adâncuri și zidire sfântă.

Pe noian de ape barca stă tăcută.
Dinspre margini urcă soarele, răsare.

Dintr-i parte vin, parcă dinspre soare,
parcă drept din soare văluresc spre barcă,
clipocind se-adună valuri mari spre arcă,
plescăind de parscă-s multe mii copii,
mii copii pe brațe cu spume perlate
și-n spume perlate doar de trai se zbate.

De cealalaltă parte porți de cimitir,
înspre porți se zbucium valuri triste,
triste ostenite ca un mut convoi,
convoi de bătrâne după un sicriu,
după un sicriu ce nu se oprește,
siciriul ce-i soarta care le pândește.

La mijloc de barcă doi poeți ședeau.
Unul stă cu ochii la cele ce nasc,
celălalt privește la cele ce pier,
țintă ei prives, ochii-s numai jar,
numai jar e gândul, strune de cobzar.

Și astfel în barcă două glasuri cântî.
Unul, alb se-nalță ca o porumbiță,
porumbiță albă străluncind în soare;
cellalt ca un sorb negru se coboară,
se coboară-ncet, pe-un mormânt se-așază.
Barca-i solitară. Aprig marea cântă,
marea fără țărmuri, o eternă taină, 
tainică-n adâncuri și zidire sfântă.

Soarele apune, spre sfârșit se-ndeamnă

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...