Foto: Aaron Feinberg
Pribeag în șes, în munte și pe ape,
Nu știu să fug din marele ocol.
Pe cât nainte locul mi-e mai gol
Pe-atât hotarul lui mi-i mai aproape.
Piscul sfârșește-n punctul unde-ncepe.
Marea mă-nchide, lutul m-a oprit.
Am alergat și-n drum m-am răzvrătit
Și n-am scăpat din zarea marei stepe.
Sunt prins din patru laturi deodată
Și-oricît m-aș măguli biruitor,
Cunosc ce răni și-anume unde dor
Și suferința mea necăutată.
Din vitejii și biruinți trecute
Am câștigat puterea, ce-a rămas:
Nu mai străbat destinul meu la pas
Ci furtunos de-acum, si iute.
Nu lua în seamă cântecele grele
Cu care tulbur liniștea de-apoi.
Sunt leacuri vechi pentru dureri mai noi
Și cânta moartea-n trâmbițele mele.
