2 octombrie 2015

Crizanteme – Victor Eftimiu

 Pictură: A. Barbier


Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare ...
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme, 
Să-mpodobim iubirea care moare ...

Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme ...
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă, 
În viaţa lor e moartea primăverii, 
Cu viaţa lor iubirea ni se curmă ...

Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu fruntea-n mâini, cu ochi pierduţi în vis –
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme
Şi cel din urmă cântec ce ţi-am scris ...




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...