Gleb Goloubetsky Art
Vecinul meu a făurit lumea fiindcă o simţea în inimă. Şi a făcut din poporul său un imn. Dar iată că poporul său se teme de singurătate şi de plimbarea pe munte, când acesta se desfăşoară sub picioare ca trena unui profet, iar acolo – de sfatul cu stelele, şi interogaţia glacială şi liniştea dimprejur, şi această voce care vorbeşte şi nu vorbeşte decât în linişte. Şi cel care se întoarce de acolo revine hrănit de zei. Şi coboară tăcut şi grav, aducând mierea neştiută sub pelerină. Şi doar aceia vor aduce miere, care vor fi avut dreptul de a părăsi mulţimea. Şi mereu această miere va părea amară, fiindcă, am spus-o, nimeni n-a cunoscut o împlinire veselă. Şi dacă vă ridic, înseamnă că vă scot din pielea voastră ca dintr-o teacă, pentru a vă îmbrăca, asemenea şarpelui, într-o piele nouă.
Şi iată că acest cânt va deveni imn, aşa cum văpaia unei păduri iese dintr-o scânteie. Dar omul care refuză acest cânt sau populaţia care interzice unuia dintre membrii săi să se despartă de ea pentru a se retrage pe munte, ucid spiritul. Căci spaţiul în care spiritul îşi poate deschide aripile este liniştea.
Antoine de Saint-Exupéry, în Citadela
