La toamnă, când frunza vă îngălbeni,
Când pentru ftizici nu se ştie ce noi surprize vor veni,–
Alcoolizat, bătut de ploi, cum n-am mai fost cândva,
Târziu, în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.
Şi-n toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus,
Când vântul va boci, din nou, la cei de jos, la cei de sus,–
La geamul tău, în spaima nopţii, ca un prelung final,
Voi repeta că anii trec mereu mai greu, şi mai brutal.
Va bate ploaia... şi târziu, la geamul tău voi plânge-ncet...
Va rătăci alcoolizat, apoi, în noapte, un schelet, –
Nimic tu nu vei auzi din câte voi avea de spus...
În toamna asta udă, mai putredă ca cele ce s-au dus.
