24 octombrie 2015

Singurătatea – Vasile Voiculescu



Pictură: Thomas Moran



Adorm adanc Bucegii, si Noaptea-i netezeste,
Pe tamplele lor arse, cu mainile-amandoua.
Sclipesc pe frunti golase, ce somnul umezeste,
Broboane mari de roua.

Doar vaile-aburite huiesc fara-ncetare
Si darele de ceata, ca niste serpi, la poale
Se duc pe nesimtite si curg in departare
Cu apele la vale.

Atunci Singuratatea se scoala-ngandurata
Si umbla, visatoare, pe stresini de-naltime.
Sta ceasuri neclintita, de-o stanca razimata,
Si cata-n adancime.

Da drumul unei pietre si-asculta, -ncremenita,
Cum bubuie-n adancuri pan’ nu se mai aude,
Cu fata-n sus pe urma se-ntinde, aiurita,
In ierburile ude.

Se uita lung la stele cum ard nalucitoare ...
Asculta-n fund moliftii vibrand ca niste clape.
Pe ceruri trece luna, plutind stralucitoare,
Cu lebada pe ape.

Asa isi duce veghea pe culme sus, desteapta,
Si de urat tot timpul ea singura isi tine ...
Din cand in cand tresare si sade ... parc-asteapta
Dar, nimenea nu vine!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...