2 decembrie 2015

Don Juan (I) – Ion Vinea


Pictură: Victor Nizovtsev


Ca o stea singură
inima sângeră
în noaptea gemetelor,
în veghea spectrelor.

Din trecut ne ajung jurăminte vechi,
se deschid în umbră pleoape uitate,
crește ruga palidelor mâini
veșted e paradisul trădării.

Inima singură
în noaptea ultimă,
în marea stingere,
ca o stea singură
inima sângeră.”



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...