Kostas Rigoula Art
(după Shakespeare, Sonete, XXVII)
„Sătul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumeț se face
Și pe când trupul doarme-ntins în pace,
Pe-a tale urme l-au împins păcatul.
E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace,
Dar mintea-mi vede genele holbate;
Ca și un orb mă simt în întuneric
Și totuși înainte-mi zi se face.
E chipul tău, lumină necrezută
De frumuseți, de taină, curăție,
Ce nopții reci lucire-i împrumută.
Din cauza ta, bălaia mea soție,
Cât ziulica trupu-odihnă n-are,
Iar noaptea sufletul în cale pleacă.”
