În pragul unei călătorii care va cuprinde mai multe etape fără să fie atît de lungă ca aceea a lui Jean Christophe; reamintesc cititorilor rugămintea prietenească pe care le-am adresat-o la una din cotiturile vieții trăite de muzicianul meu. La începutul volumului Revolta, îi preveneam să privească fiecare volum ca pe un capitol al unei opere în mișcare și a cărei idee se desfășoară o dată cu viața zugrăvită. Citind vechea zicală: Sfîrșitul hotărăște viața iar seara hotărăște ziua, am adăugat; Cînd vom ajunge la capăt, veți judeca prețul strădaniilor noastre.
Firește, sînt de părere că fiecare volum trebuie să și aibă caracterul lui propriu, să poată fi judecat aparte, ca o operă de artă. Dar, ar fi prematur să ne formăm o idee generală, pe temeiul unui singur volum. Cînd scriu un roman, aleg o ființă cu care mă simt înrudit (sau, mai curînd, mă alege ea pe mine). După ce am ales o, o las în voia ei, mă feresc să intervin cu personalitatea mea. O personalitate pe care o porți de o jumătate de veac e o povară grea. Darul divin al artei este de a ne elibera, îngăduindu-ne să sorbim alte suflete, să îmbrăcăm alte vieți (prietenii noștri din India ar spune: „Altele dintre viețile noastre”: căci totul este în fiecare).
Prin urmare, de îndată ce i- am adoptat pe Jean Christophe, sau pe Colas, sau pe Annette Rivi
ère, nu mai sînt decît secretarul gîndurilor lor. Îi ascult, îi văd trăind, fi privesc cu ochii lor. Pe măsură ce ei învață de la inima lor, de la oameni, învăț și eu cu ei; cînd se înșală, mă poticnesc; cînd se îndreaptă, mă ridic și pornim din nou la drum. Nu pretind că e drumul cel mai bun. Dar este drumul nostru. Christophe, Colas și Annette fie că au dreptate, fie că nu au, Christophe, Colas și Annette trăiesc. Viața însăși este un temei, și nu unul dintre cele mai puțin însemnate.
Să nu căutați aci vreo teză tău vreo teorie. Priviți această carte doar ca istoria lăuntrică a unei vieți cinstite, lungi, pline de bucurii și de dureri, o viață nelipsită de contraziceri, bogată în greșeli și îndreptată fără încetare către găsirea – în lipsa Adevărului inaccesibil – a acelei armonii spirituale, care este supremul nostru adevăr.
Romain Rolland, August 1922
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu