Totul se clatină – Romain Rolland

Foto: GaL-Lina

„Totul se clatina, nimic nu era sigur, viața n-avea viitor: mîine, hăul se poate redeschide, poate să vină iar războiul, războaiele din afară și dinăuntru. N-ai decît ziua de azi. Ești pierdut dacă nu te încleștezi de ea, cu toate cele zece degete, cu toate douăzeci – cu mîinile și cu picioarele. Dar cum să prinzi ziua de astăzi? Unde să-ți înfigi unghiile? Nu poți s-o cuprinzi, n-are formă, e uriașă, se strecoară printre degete și ți le  încleiază. Dacă te apropii de această masă ce se învîrtește, ești azvîrlit afară ca dintr-o praștie, sau ești sorbit și te cufunzi. 

(...)

Dar e atîta oboseală în înfrigurarea asta a mîinilor încleștate! O povară atît de apăsătoare pentru umerii unui băiat! Doamne, ce sarcină nemăsurată! Tot sînt mai fericiți cei care n-au decît o viață îngrădită, o singură cale, o singură nevoie de împlinit! Dar Marc avea vreo patru-cinci, lacome toate, care-i rodeau măruntaiele. Trebuia să cunoască, trebuia să ia, trebuia să se bucure, trebuia să înfăptuiască,trebuia să fie… Și vulpile acelea mici, pe care le ascundea în sîn ca și copilul spartan, se mușcau unele pe altele, îl mușcau și pe el. Nu-și puteau astîmpăra foamea toate în același timp.”

(Romain Rolland, Inimă vrăjită)