Aţi vrea să măsuraţi timpul cel nesfârşit şi cel nemăsurat.
Aţi vrea sa vă adaptaţi viaţa şi chiar să vă dirijaţi mersul spiritului după cel al orelor şi anotimpurilor.
Şi aţi vrea să vă faceţi din timp un râu, pe tărâmul căruia să-i priviţi trecerea.
În acest timp, însă, atemporalul din voi este conştient de fără-de-timpul vieţii şi ştie că astăzi nu-i decât amintirea lui ieri în timp ce mâine e visul clipei de faţă. Şi că acel care cântă şi contemplă în voi, este încă fixat în hotarele primei clipe, cea care a semănat stelele în spaţiu.
Cine dintre voi nu simte că puterea de a iubi îi este fără de margini?
Cu toate acestea, cine nu simte că chiar această dragoste, cu toate că de necuprins, închisă-i în miezul firii sale şi neizvorând dintr un gând de dragoste spre alt gând de dragoste, nici dintr un gest de iubire spre un alt gest de iubire?
Iar timpul nu i oare asemeni dragostei, invizibil şi fără de măsură?
Dar dacă, în gândirea voastră, trebuie să împărţiţi timpul în anotimpuri, faceţi ca fiecare anotimp să le cuprindă pe toate celelalte,
Şi ca prezentul să îmbrăţişeze trecutul cu amintirea şi viitorul cu năzuinţa.
Kahlil Gibran, în Profetul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu