26 martie 2017

Tu, vântule, tu, cer – Pierre de Ronsard




„Tu, vântule, tu, cer scăldat în soare,
Şi tu, pădure-n floare cu nectar,
Şi tu, izvor pornit fără hotar
De sub argint de salcii plângătoare,

Şi tu, desiş de crânguri verzi, în care
Sunt vizuini pustii şi păsări, dar
Care îmi cântă un ecou amar
La versurile mele-ntristătoare! -

Vă spun că-n ceasu-acest de despărţire
Nici să-ndrăznesc să-i văz a ei privire,
Şi nici să-i spun adio nu-ndrăznesc,

Decât vă rog pe voi să-i fiţi aproape -
Şi munţi, şi ceruri, şi păduri şi ape,
Ca un salut pe care i-l şoptesc.”

Traducere de Pavel Darie
Pictură de Kanta Harusaki

11 martie 2017

Viața mecanică – Romain Rolland


„Începuseră să se poarte cu ea așa cum te porți cu o fiică, o fiică, ce e drept, cam nestrunită, pe care trebuie s-o înveți. Îi făceau cunoscut care era mersul zilelor, lunilor și anotimpurilor Brissot, care sînt legăturile lor din provincie și din Paris, ce  îndatoriri de rudenie au, ce vizite trebuie sa facă. Îi înfățișau,  într-un cuvînt, lanțul nesuferit al corvezilor sociale, care fac peunele femei să geamă, dar de care unele sînt foarte mîndre. Pentru că, deși se simt hărțuite, mișcarea asta neîntreruptă le dă iluzia că folosesc și ele la ceva. Această viață mecanică, aceste legături fățarnice, aceste nesfîrșite convenții îi erau nesuferite Annettei. Totul părea orînduit dinainte; treburile, plăcerile – căci existau și plăceri – doar că erau și ele orînduite dinainte. Trăiască suferințele neprevăzute în program! Dar nici o nădejde sa ieși din program, nici chiar cînd e vorba de suferință. Annette se vedeastrînsa ca o cărămidă într-un zid. Cu nisip și cu var. Cu ciment roman. Mortar Brissot.”


(Romain Rolland – Inimă vrăjită)
Pictură: Manuel Nunez

10 martie 2017

Suflul iubirii – Romain Rolland



„Dar suflul iubirii e ca vîntul fierbinte, a cărui toropeală arzătoare îți frînge încheieturile, îți istovește inima. E o oboseală nespusă, plină de tainică voluptate. Un fel de teamă de orice mișcare. Teamă chiar de a gîndi. Sufletul se ghemuiește în vis și se teme de deșteptare. Annette știa că la prima deșteptare visul s-ar spulbera.”

(Romain Rolland – Inimă vrăjită)

Anna Razumovskaya Art

9 martie 2017

Liberte spirituală – Romain Rolland



Aș vrea ca în schimbul iubirii credincioase să păstreze fiecare dreptul de a trăi după cum îi poruncește inima, să meargă pe calea lui, să caute adevărul lui, să-și asigure, dacă e nevoie, un cîmp de activitate, într-un cuvînt, să-și urmeze legea vieții lui spirituale și să nu se jertfească legii altuia, chiar dacă acest altul e omul cel mai drag de pe lume: căci nimeni n-are dreptul să jertfească sufletul altuia pe altarul lui și nici sufletulsău pentru altul. E o nelegiuire.


(Romain Rolland – Inimă vrăjită)

Miriam Briks Art 

8 martie 2017

Marginea adolescenței – Romain Rolland



Ajunsese la marginea pădurii adolescenței, trăia acea ultimă clipă cînd te mai bucuri încă de umbra și adăpostul visurilor, dar vezi deschizîndu-se în cîmpie, sub strălucirea soarelui, drumuri lungi și albe. Spre care drum îți vei îndrepta pașii? Nimic nu te grăbește să alegi. Sufletul zăbovește rîzînd și le alege pe toate. O fată fericită, pe care n-o tulbură grijile de fiecare zi, care strălucește de dragoste și are  brațele pline de speranțe, vede zeci de vieți deosebite înfățișîndu-se inimii ei și, înainte de a se întreba: „Oare care-mi place mai mult?”, cuprinde cu brațele tot buchetul pentru a-i simți parfumul. În închipuirea ei, Annette gusta rînd pe rînd viitorul în tovărășia unuia sau altuia, lăsa mărul mușcat și începea un altul, apoi se întorcea la primul, în sfîrșit încerca un al treilea, fără a se hotărî pentru vreunul. Vîrstă a nesiguranței – fericită la început – vîrstă plină de avînt, dar care cunoaște curînd oboseala, amărăciunile copleșitoare și, uneori, chiar și îndoialad eznădăjduită.


Romain Rolland – Inimă vrăjită

7 martie 2017

Libertatea sufletului – Romain Rolland

Amanda Cass Art

Libertatea sufletului nu ne aparține. Ea ne stăpînește. Și au putem lua hotărîri cu privire la ea. Să-ți salvezi libertatea e mai mult decît un drept, e o datorie.

( Romain Rolland – Inimă vrăjită)


Dăruire totală – Romain Rolland

Nydia Lozano Art


Annette simțea că atît timp cît va fi singură, nu se va realiza deplin: spiritul, trupul și inima îi vor rămînea incomplete. Dar despre trup și inimă își vorbea cît mai puțin: prea îi veneau des  în minte.
 Ajunsese în acel ceas al vieții cînd nu mai poți trăi fără un tovarăș. Femeia, chiar mai puțin decît bărbatul; căci în femeie dragostea nu trezește numai iubita, ci și mama. E adevărat că ea nu-și dă seama: cele două năzuinți se topesc în același simțămînt. Fără să-și oprească gîndurile asupra nici unui om, Annette simțea cum nevoia de a se dărui unei ființe – mai puternică și, în același timp, mai slabă decît ea – îi cuprindea inima. Simțea nevoia unui om care s-o cuprindă în brațe, a unei făpturi pe care s-o hrănească cu laptele ei. La gîndul acesta, duioșia o toropea; arfi vrut ca tot sîngele ei să se prefacă în lapte, ca să-l poată da, bea!
Da, iubitule!Să dea totul! Ba nu! Nu putea să dea totul. Nu-i era îngăduit… Să dea totul! Da, laptele, sîngele, trupul, dragostea…

(Romain Rolland – Inimă vrăjită)

22 februarie 2017

Ciudată e inima ! – Romain Rolland



 – (...) Ciudată e inima! Niciodată, niciodată nu știi ce răsare din ea și încotro te tîrăște…
 – Da, spuse Sylvie, strîngînd-o în brațe. De aceea te iubesc. Ești plină de clocot.


Romain Rolland, Inimă vrăjită


Durerea sufletului – Romain Rolland



Cît timp strigase, Annette nu s-a mai gîndit la nimic. Trupul, zguduit de un plîns convulsiv, se ușura de durerea a cărei apăsare o chinuise atîtea zile. Mintea îi era năucită. Apoi, trupul istovit încetă să geamă. Durerea sufletului reveni iar la suprafață. Și Annette își dădu din nou seama că e părăsită. Era singură, fusese trădată. Cercul gîndurilor ei nu se întindea mai departe. N-avea putere să adune turma împrăștiată a gîndurilor. N-aveanici măcar puterea să se ridice. Sta întinsă, lăsîndu-se în voia pămîntului. Ah, dacă pămîntul ar fi vrut s-o primească! Vuietul torentului vorbea, gîndea în locul ei. Parcă-i spăla rana. După un timp (desigur, îndelungat), năucită de durere, Annette își ridică  încet trupul chinuit. Izbitura din frunte îi pricinuise dureri ascuțite, care o preocupau, alungîndu-i gîndurile. Își umezi mîinile zgîriate în apa rîului, apoi și le lipi de fruntea rănită, care ardea. Rămase așa. Stînd jos, cu tîmplele și ochii lipiți de palmele udate de lacrimi, lăsîndu-se pătrunsă de puritatea înghețată a apei. Și iată că se înstrăina de durerea ei… Se privea gemînd, de parcă și-ar fi fost ei înseși străină, și nu mai înțelegea rostul mîniei ei de adineauri. Gîndea: „De ce? La ce folosește? Oare merită?” Iar torentul răspundea în noapte: „Nebunie, nebunie… totul e zadarnic… Totul e nimic…” Annette zîmbea cu milă și amărăciune: „Ce voiam?… Nici nu știu… Unde e fericirea cea mare? S-o aibă cine-o vrea! Eu n-o să mai lupt pentru ea… Apoi, îi năvăliră în mintevaluri de imagini ale fericirii pe care o dorise totuși, și Annette simți din nou suflul cald al dorinței, care – în ciuda rațiunii ce
-o nega – avea să-i stăpînească multă vreme trupul.


Romain Rolland, Inimă vrăjită


Pasiunea Annetei – Romain Rolland



Pasiunea Annettei devenise o otravă. Un sărut pe care Tullio,folosindu-se de forță, i-l furase într-o seara, la un colț de alee, orgolioasei fete care nu se apărase, dezlănțuise într-însa un val de senzualitate. Se împotrivea umilită și furioasă. Dar rezistența  îi era cu atît. Mai slabă, cu cît pentru prima oară era cuprinsă de valul acesta. Vai de inimile prea apărate! Cînd se ivește patima, cea mai curată dintre ele e cea mai amenințată.


Romain Rolland, Inimă vrăjită


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...