4 noiembrie 2023

Muzica sferelor - Romain Rolland

 


„Din convorbirile cu cei doi prieteni, Marc se alegea cu un  sentiment de adâncă potolire, cu o liniște ce-i cuprindea ființa  până în temelii. Bruno îi împărtășea prin osmoză intuiția lui (pe care Marc n-avea vreme s-o verifice prin experiență) cu privire la  ființa în mișcare și îi inspira încredere în mersul lumii spre unitate, prin vălmășagul necontenit. Avea sentimentul că dincolo de perdeaua haosului există o armonie veșnică, o muzică  îndepărtată a sferelor, unde se rezolvă antinomiile. El îi zărea străfulgerările. Și asta îi era de ajuns ca să nu se mai prăbușească în noapte, orice s-ar fi întâmplat. ”

Romain Rolland, în „Inimă vrăjită”

5 martie 2023

Pasărea din colivie - Maya Angelou


Imagine: Osawa Takuya Art 

Pasărea liberă dansează

pe aripile vântului

până ce suflul se opreşte

şi îşi înmoaie aripile

în razele aurii de soare

şi-ndrăzneşte să revendice întreg cerul.

Dar pasărea ce-o iscodeşte

din strâmta-i colivie

abia de vede printre

zăbrele de furie

aripile-i sunt tăiate şi

picioarele legate

aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă

un tril sfâşietor

despre doruri ascunse

dar mult râvnite

şi cântu-i se aude

departe peste deal

pentru că ea cântă

despre libertate.

Pasărea liberă visează la o altă boare

de vânturi calde suspinând prin

ramuri

şi larve grase aşteptând-o pe răzor

şi ea stăpână pe cerul întreg.

Dar pasărea din colivie e ţintuită pe-o tombă de vise

umbra ei ţipă speriată ca după un îngrozitor coşmar

aripile-i sunt tăiate şi

picioarele legate

aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă

un tril sfâşietor

despre doruri ascunse

dar mult râvnite

şi cântu-i se aude

departe peste deal

pentru că ea cântă

despre libertate.


1 ianuarie 2023

Ochii tăi –Octavio Paz

Yanjun Cheng Art 


Ochii tăi sunt patria fulgerului și a lacrimii,

tăcere care vorbește,

furtuni fără vânt, mare fără valuri,

păsări încarcerate, sălbăticiuni aurii și amorțite,

topazuri impure ca adevărul,

toamnă în luminișul poienii unde cântă lumina pe umărul unui arbore și unde toate frunzele

sunt păsări,

plajă pe care dimineața o găsește constelată de ochi,

coș cu fructe de foc,

minciună care se hrănește,

oglinzi ale acestei lumi, porți de dincolo,

pulsație calmă a mării la amiază,

absolut care clipește,

pustietate.


26 decembrie 2022

Şoapte... – Panait Cerna


                                                                         Anna Billing Art


Eu i-am văzut cum se pierdură singuri

Pe drumuri fermecate –

În freamătul aromitor din crânguri

Şopteau, ca-n vis, cuvinte tremurate...

Era iubirea, visul cel dintăi:

Uitaţi de tot, ei toate le uitară –

Privirea lor nu mai zărea-n afară,

Atât era de plină de văpăi...

Iar luna limpede din înălţime

Norocului de-o clipă surâdea,

Trezea cântări din somn pe câte-o cracă,

Şi, bună şi duioasă, poleia

Cărările pe unde-aveau să treacă

Îndrăgostiţii ce visau subt ea...

Cum mamei care plânge-odrasle moarte

I-s dragi copiii toţi ce-i ies în cale,

Şi-i mângâie, şi plânge, şi-i petrece

C-un zâmbet de iubire şi de jale,

Tot astfel astrul care n-avu parte

De suflete ce cântă împreună,

De viaţă care colcăie nebună,

Dă mângâieri perechilor uitate –

Senine raze binecuvântate

Cad peste ochi, pe sân şi se opresc

În sufletele celor ce iubesc –

Larg seamănă peste întreaga fire

Îmbolduri la vieaţă şi iubire...


Eu v-am văzut pierzându-vă-mpreună

Subt bolţi înfiorate –

Ah, zâmbetele voastre toate, toate,

În sufletu-mi s-adună...

Dar uneori, arar, pe gânduri caz;

Un demon râde crunt, şi râsul spune:

"Sărmani nebuni! Jăratecul de azi

Ca mâine e tăciune...

Iar inimile care fremătează

De viaţă caldă şi de veselie –

Le va-ngheţa uitarea

Şi-or sta departe, fără nici o rază,

Pustii şi mute, ca o colivie

Din care a zburat priveghietoarea...


Ca mâine, alte umbre o să-i fure,

Şi vor întinde braţele aiure ─

Va trece mut şi rece fiecare

Pe lângă visul lui de-odinioară.

Cum trece orbul, fără să tresară,

Pe lângă frumuseţi surâzătoare...

...Nu ştiţi că vă aşteaptă deşteptarea,

Nebuni hrăniţi cu vise?

Şi nu simţiţi de-acum că sărutarea

Dă mai puţin decât făgăduise?..."

Dar voi rămâneţi surzi la profeţie!

Cântaţi un imn nebun de veselie,

S-acoperiţi cuvintele de gheaţă!

Iubiţi-vă! Beţia de vieaţă

A celor de demult în voi să-nvie –

Aceasta este clipa pentru care

Ne ducem jugul, toţi, cu resemnare...

Prea trist destinul nostru a părut

Făptuitorului necunoscut,

Şi-a plâns de milă, şi ne-a dăruit

Această clipă de suspin vrăjit...

Îmbrăţişaţi-vă! O sărutare

Să fie cea mai pură adorare

Ce din durerea vieţii s-a-nălţat

Spre Cel ce unul altuia v-a dat...

Înlănţuiţi-vă cu sete-adâncă!

Râdeţi, cântaţi, cât ţine visul încă

Legaţi-vă pe veci cu jurăminte:

În clipa-aceasta, inima nu minte!

Şi, dacă mâine vrăjile-o să piară,

Nu v-au dat ele-ntreaga lor comoară?

Tot ce-a visat pământul vreodată,

Tot ce-ar putea să dea vieaţa toată

E-n clipa sfântă care vă-nfioară...



...Se pare că umana nemurire

Au pus-o zeii-n visul de iubire –

De te-a-mbrăcat natura-nşelătoare

În purpur, ori în haine zdrenţuite,

De ţi-a deschis izvoarele-i vrăjite,

Ori de-ţi întinde numai cupe-amare,

Tu simţi că-n sfântă clipă muritoare.

E totul...

După ploaie, stânca dură

Tot mai păstrează câte-o picătură:

Un strop ce licăre abia şi moare;

Dar în vieaţa lui de o clipită

Răsfrînge raza vecinică din soare –

O lume infinită:

Tot ce-a văzut şi o să vază încă

Eterna, muta stâncă...

23 noiembrie 2022

Ilinca Bernea - N-a fost nimeni acolo


Memoria ancestrală a conservat în instincte toate formele de moarte cunoscute speciei. 

Se poate muri de frig sau de foame, de sfâșierea fiarelor care pândesc în întuneric. 

Se poate muri dacă rămâi singur, abandonat de părinți când ești pui. 

Se poate muri dacă ești abandonat de semeni. 

Se poate muri de frig. 

Se poate muri de arșiță. 

Se poate muri în foc sau înecat.

Se poate muri dacă te prăbușești într-o râpă. 

Se poate muri de asfixiat într-o mină. 

Toate fobiile au în centru experiența unui tip de moarte. 

Fobiile sunt hrănite o frică fantomă. 

Ți-a fost cândva, într-un moment de neajutorare, groază de monștrii care te pândesc în întuneric. 

Ai fost abandonat și lăsat singur cu ei. 

Ai fost împins în gol, te-ai prăbușit, n-a fost nimeni care să te țină. 

Ai supraviețuit, dar frica își sapă albia în carnea ta. 

Frica se simte uneori ca îngheț, alteori ca o foame. 

Uneori apa aceea invizibilă te îneacă, alteori îți înfundă plămânii cu fum fierbinte. 

Sentimentul acut al unei absențe vitale e tot foame. 

Nimeni nu se poate lupta cu înghețul, cu sfâșierea, cu arsurile, cu prăbușirea, le poate doar îndura. 

Ridici ziduri de apărare, construiești cazemate tot mai înalte crezând că în felul acesta poți ține la distanță focul și furia apelor. Stai departe de prăpăstii. 

Dar prăpăstiile cresc înăuntru tot mai adânci.

Întunericul e tot mai obscur, mai dens, mai primejdios. 

Foamea te ține captiv, oricât te-ai îndopa cu fondante. 

Cândva te-ai înecat. 

Ai supraviețuit. 

Dar starea de înec te urmărește pretutindeni. 

Cândva te-ai sufocat.

Cândva ți-a fost teribil de foame. 

Memoria e un animal, o bestie, un organism viu. 

Societatea nu face nimic. 

E o balenă eșuată. 

E o hidră imaginară.

 Nu ea stârnește frica, nu ea te ademenește să ridici cazematele.

 Nu ea îți toarnă în sânge frica, obsesia siguranței. 

Cândva ai fost singur, abandonat, în întuneric, printre stihii.

 N-a fost nimeni acolo. 

Cândva te-ai sufocat, te-ai înecat, ai avut nevoie de ajutor.

 N-a fost nimeni acolo. 

Acum poți ucide fiare, poți îmblânzi apele și focul. 

Dar n-ai uitat. 

Focul și apa țâșnesc din pieptul tău, erup de fiecare dată

 Când nu e nimeni acolo 

Unde ar trebui să fie. 


(Ilinca Bernea, N-a fost nimeni acolo)

Sursa:https://atelier.liternet.ro/.../N-a-fost-nimeni-acolo.html

9 ianuarie 2022

Aşadar, nu există singurătate - Mircea Ivănescu

Aşadar, nu există singurătate,

suntem întotdeauna mai mulţi – în noi înşine,

oriunde ne-am duce – şi oricât i-am implora

pe ceilalţi să aibă milă de singurătatea

vreunuia sau altuia dintre cei ascunşi, pândind,

în noi.

Sigur, mai ales, când ne rugăm

de cei de alături şi când desfacem în faţa lor,

ca pe un sul cu scriere rotunjită,

ceea ce noi numim singurătate – mai ales

atunci nu suntem singuri.

(Mai degrabă

când suntem numai noi, şi unul din noi, dinăuntru,

le întoarce, mincinos, sau invidios, spatele

tuturor celorlalţi – mai degrabă atunci

am fi mai aproape de singurătate – dacă

ceilalţi, din noi – din afară – nu l-ar pândi

cu surâsuri pe cel supărat – sau nu l-ar ignora,

pur şi simplu. Atunci e şi mai rău –

dar tot nu este singurătate, nici de data aceasta.)

„Şi pe urmă vin marile ploi“, şi noi

ne ascundem în grădina înserată – şi se răsfrâng

de multe ori chipurile noastre în frunzele ude

şi ne leagănă – ca şi cum am visa-ntr-o oglindă.


Mircea Ivănescu

18 septembrie 2021

Trece şi asta - Mircea Ivănescu


„înseamnă ceva, dacă-mi aduc acuma aminte

de spaima de atunci, când nu mai puteam să respir,

citind cum cobora o scară-ntre ziduri mucede, şi în beznă,

şi se lovea de întuneric, ca de-un perete, şi nici eu

nu puteam să trec mai departe. (a fost,

poate, atunci, prima dată când am întâlnit ceea ce

s-ar putea numi singurătatea - adevărată? -

pentru că era un loc închis, şi-ntuneric.

şi orice dorinţă, sau amintire, spre-afară se făcea

acolo, atât de înceată). dar acum, am mai fost

într-un asemenea întuneric, şi ştiu

ce înseamnă conştiinţa că orice ai face, oricât

ţi-ai ţipa neputinţele, spaimele, cu mâinile pe pereţi,

nu se ajunge la altă fiinţă.

acuma ştiu. - şi nu-nseamnă nimic asta.-

şi dacă-mi amintesc de ceea ce a fost atunci adevărat,

nu înseamnă nici asta nimic. acuma,

vorbele, fricile de atunci sunt fără culoare,

ca nişte desene, dintr-o carte, care acum

nici nu-ţi mai place.

(şi îţi spui doar că vremea a trecut atât de încet -).” 




1 aprilie 2021

Incongruenţă - Petru Creția



"Aşa se-ntâmplă printre întâlniri şi ani,

Să fii mult prea adesea căutat şi chiar cumva găsit

Acolo unde nici nu eşti şi nici nu ai cum fi.

Şi să-ţi rămână necăutată şi dinainte pierdută

Fiinţa dreaptă,

Însemnarea ei,

Belşugul ei însingurat şi neminţit.

Dar dragostea de soartă e o patimă mai mare

Decât orice pătimire,

Decât orice soartă."


Watercolor Artist Kelogsloops

Greutate sau ușurătate

 


"Dacă eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, viețile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea ușurătății lor.

Cu cât mai grea e povara, cu atât mai apropiată de pământ e viața noastră, și cu atât e mai reală și mai adevărată. În schimb, absența totală a poverii face ca ființa umană să devină mai ușoară ca aerul, să zboare spre înălțimi, să se îndepărteze de pământ, de ființa terestră, să fie deopotrivă libere și nesemnificative.

Și-atunci, ce să alegem? Greutatea sau ușurătatea? "


Milan Kundera, Insuportabila ușurătate a ființei

14 octombrie 2020

Apropieri fără margini - Nicolae Cornescian



"Dacă vei trece alături, se va estompa totul împrejur. 

Aerul dintre noi va pierde orice culoare,

pe când lumina ne va undui privirile 

mult mai clare decât transparența adierilor calde.

Și totuși, voi aștepta mai mult decât trebuie

și nu voi înceta să cred că mă voi trezi în curând, 

chiar dacă timpul dintre ceasurile noastre, 

indicând mereu ore diferite, 

se va opri pentru totdeauna.

Mai ales, în acea apropiere fără margini, 

unde ne vom întâlni doar ca să ne amintim 

că totul putea fi altfel dacă, 

trecând poate și de alte dăți alături, 

privirea ta ar fi umplut întunericul dinăuntrul meu,

obligându-mă astfel să nu încetez să cred

că ar fi trebuit să mă trezesc deîndată. 

Ca atunci când m-ai atins în treacăt,

în sala cu oglinzi a hotelului închiriat 

pentru o vară întreagă, 

în acea apropiere fără margini, 

unde, amestecate, luminile reflectate 

scoteau la iveală nuanța comună a privirilor noastre. 

Albastre precum cerul din dosul sticlei. 

Acel cer ce era mult mai aproape de noi             

și de umbre desprinse 

de mari macule de întuneric, rămas din timpul nopții,

decât orice altă părere.

Cum era chiar și apa, văzută alături, 

marea de care îmi spuneai că aducea urme de pași

din depărtările pline de transparențe unduitoare, 

de copaci și bărci arse.

Tocmai de acolo unde, dacă vom trece alături, 

nu ne vom aminti apropierea fără margini

din sala cu oglinzi a hotelului închiriat 

pentru o vară întreagă.

Pentru că, de fiecare dată, totul va fi mereu altfel.  

Pentru că mai mereu vom simți totul 

ca și cum ar fi pentru prima dată."



Sursa: Ecouri ucrainene

Gary Benfield Art

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...