„Din convorbirile cu cei doi prieteni, Marc se alegea cu un sentiment de adâncă potolire, cu o liniște ce-i cuprindea ființa până în temelii. Bruno îi împărtășea prin osmoză intuiția lui (pe care Marc n-avea vreme s-o verifice prin experiență) cu privire la ființa în mișcare și îi inspira încredere în mersul lumii spre unitate, prin vălmășagul necontenit. Avea sentimentul că dincolo de perdeaua haosului există o armonie veșnică, o muzică îndepărtată a sferelor, unde se rezolvă antinomiile. El îi zărea străfulgerările. Și asta îi era de ajuns ca să nu se mai prăbușească în noapte, orice s-ar fi întâmplat. ”
Romain Rolland, în „Inimă vrăjită”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu