Iată un muzician superior celorlalți, care trece drept maestru în a găsi accente fine pentru a exprima suferințele, apăsările și torturile sufletului și pentru a da glas disperării. Nimeni nu-l egalează în redarea tonurilor toamnei târzii, în fericirea mișcătoare de nedescris a unei bucurii ultime, cea mai din urmă și cea mai scurtă; el posedă un accent și pentru acel miez de noapte tainic – tulburător și neliniștitor al sufletului, unde cauză și efect par a se îngâna ca într-o fugă și unde în orice clipă, poate să ia naștere ceva din neant. Este artistul cel mai inspirat dintre toți, atunci când creează din stratul cel mai profund al fericirii umane și, în același timp, din pocalul golit al acesteia, în care cele mai amare și dezgustătoare picături se contopesc cu cele mai dulci, spre binele și răul ultim. El cunoaște oscilațiile epuizante ale sufletului care nu mai poate să sară și să zboare, nici măcar să se deplaseze, are privirea sfioasă a suferinței ascunse, a înțelegerii lipsite de consolare, a despărțirii fără mărturisire; într-adevăr, precum un Orfeu al întregii suferințe tăinuite, este mai mare ca oricare altul, și prin el arta a dobândit ceva ce păruse până atunci de neexprimat și chiar nedemn de ea - bunăoară revoltele cinice de care este capabil numai cel ce a atins culmea suferinței și acele elemente minuscule, microscopice ale sufletului, ce formează solzii naturii sale amfibii – într-adevăr, el este maestru al minaturalului. (...) Wagner este unul dintre cei care a suferit profund și de aici superioritatea sa față de ceilalți muzicieni. Îl admir pe Wagner pretutindeni unde se transpune pe sine în muzică.
Friedrich Nietzsche – Cazul Wagner
