„Doar tu îmi trebuiești, doar tu !” – repete
acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.
Dorinți ce zi și noapte-mi dau târcoale,
sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.
Cum noaptea-ascunde-n întunericul din sine
nestăvilita ei cerință de lumină –
chiar astfel din adâncul meu, din mine,
răsună strigătul:
„De tine am nevoie, doar de tine !”
Și cum furtuna-și vrea sfârșitul în tăcere,
chiar când tăcerea o lovește cu putere –
revolta mea lovește-n dragostea de tine,
și totuși strigă:
„Pe tine doar te vreau, pe tine !”
Rabindranath Tagore - XXXVIII
