Drumurile, pe cari nu le umblăm,
drumurile, ce rămân în noi,
ne duc şi ele, fără număr, undeva.
Cuvintele, pe care nu le rostim,
cuvintele, ce rămân în noi,
descoperă şi ele, fără margini, făptura.
Luptele, ce nu le dăm,
luptele, ce rămân în noi
ne lărgesc şi ele în taină patria.
Sămânţa, pe care n-o dăruim,
sămânţa, ce rămâne în noi
multiplică şi ea fără capăt viaţa.
Moartea de care nu murim,
moartea ce rămâne în noi,
ne adânceşte şi ea tăcerea.
Şi pretutindeni prin toate
îşi pune temei poezia.
