Privirea ei, de bare perindate,
nimic nu mai reţine, atât a obosit.
Par gratii mii şi mii, iar dupa toate
întreaga lume parcă a pierit.
Mlădiul mers, păşirea ce-arcuieşte,
în cercurile tot mai mici rotită,
e ca un dans de forţă ce-ocoleşte
un centru cu voinţa amorţită.
Valul pupilei cade câteodată,
neauzit. Atunci un chip pătrunde
prin liniştea în membre încordată
şi încetînd, în inima se-ascunde.
