Asemeni unei flamuri sunt prejmuit de zare.
Ghicesc o adiere, o simt din depărtare,
când încă neclintite, jos și lucrurile stau
și uși se-nchid domoale și vetrele-s tăcute
nu tremură nici geamuri și praful încă-i greu.
Eu și cunosc furtuna, stîrnit ca marea-s eu.
Mă desfășor și iar recad în toate,
m-arunc și singur sînt, singurătate,
în viforul cel mare.
(traducere de Maria Banuș)
