23 februarie 2014

Singurătate, nu te-am voit - George Bacovia





Cumplit
E golul singurătăţii!
Sunt ucisul ei...
Singurătatea?
Povara tăcerilor
Sfăşiate de suspine...

Singurătatea...
Ochiul tău
Priveşte îngheţat
În ochiul gândului
Neîmpărtăşit...

Singurătate,
Nu te-am voit!
Viaţa – haină –
M-a dăruit ţie.
Tu m-ai cerut
Vieţii
- Prizonierul tău –
Singurătate...

Oamenii...
Cum i-am iubit...
Dar ei
Nu m-au voit.

Din singurătatea
Vieţii
În singurătatea
Morţii, şi nimeni
Nu înţelege
Acest adânc...

Poeţi, evitaţi
Singurătatea.
Între oameni
E viaţa...



Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...