Știi tu, Durerea mea, ce rău îmi pare
Că te-am lăsat să pleci de lângă mine ?
Te mai aveam în lume doar pe tine...
Și te-am gonit cu aspra cugetare.
De-atunci, cuprins de-o rece nepăsare,
Mă-nalț pe-a sufletului meu ruine; -
Dar ce pustii sunt sferele senine,
Lipsite de trecuta frământare.
De poezia lacrimei lipsită,
Privirea mea de-acum e liniștită;
Dar ochiul meu e sec ca de statuie
Și -avântul meu, lipsit de mlădiere,
Spre niciun ideal nu se mai suie...
- Dă-mi înapoi suspinele, Durere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu