Plâns monoton,
Al toamnei zvon
De vioară
Cu sângerii
Melancolii
Mă-nfioară.
Ca sufocând
Şi palid, când
Ora bate,
Eu plâng mereu
În gândul meu
Vremi uitate;
Şi-astfel mă duc
Pe-un vânt năuc
Ce mă poartă
În sus, pe drum,
Şi-n jos, precum
Frunza moartă
(www. poezia.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu