Pietatea - Giuseppe Ungaretti

 Richard Sammour Art

1.

Sunt un om rănit.

Și aș vrea să plec

Și până la urmă să ajung,

Pietatea unde ascultă

Omul când e singur cu sine.

Nu am decât mândrie și bunătate.

Și mă simt exilat în mijlocul oamenilor.

Dar pentru ei îndur suferința.

N-aș fi vrednic să mă întorc în mine ?

Am populat cu nume tăcerea.

Mi-am făcut bucăți inima și mintea

Ca să cad în robia cuvintelor?

Domnesc peste fantasme.

O frunze uscate,

Suflet purtat ici și colo...

Nu, urăsc vântul și glasul lui

De fiară imemorabilă.

Dumnezeule, cei ce te imploră

Nu te mai cunosc decât din nume ?

M-ai izgonit din viață.

Mă vei izgoni și din moarte ?

Poate că omul e nevrednic chiar să  nădăjduiască.

Până și izvorul căinței a secat /

Ce mai însemnează păcatul 

Dacă nu conduce la puritate ?

Carnea de-abia își mai aduce-aminte

Că odinioară a fost puternică.

E nebun și tocit sufletul.

Doamne, privește-ne slăbiciunea.

Am vrea o certitudine.

Nici nu mai râzi măcar de noi ?

Deplânge-ne deci, tu, cruzime.

Nu mai pot sta zidit

În dorinți fără de dragoste.

Arată-ne măcar o urmă de depărtare.

Legea ta care e ?

Trăznește-mi bietele emoții,

Liberează-mă de îndoieli.

Am ostenit să urlu fără glas.

(traducere de Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Balaci)