22 decembrie 2015

Mulțime și singurătate - Constanța Buzea





Mulțime si singurătate, iată două cuvinte ca două trupuri a căror viată curge paralel, de-a stînga si de-a dreapta fiecăruia din noi, ca mîinile, de care nu ne putem lipsi, ca tîmplele, ca ochii. Singurătatea e un termen absolut pentru gîndire, pentru transferul faptei în original. Mulțimea e un termen expresiv, de fortă si aproape invincibil. Singurătatea e particularul, un simțămînt la fel de generos ca și patriotismul. Ea e o calitate, e liniștea în care se retrage tot ce e de folos unei întregi mulțimi. Singurătatea e spațiul de germinație, permanentă, e, într-un fel, destinul. Mulțimea e laboratorul, e vîlva flăcării, e autorul discret si evident. Ea nu semnează. Nu poți nega, nu poti ucide și nu poți micșora virtuțile singurătății. Multimea si-o inventă, o apără si si-o încorporează. Singurătatea dirijează. Ea stăpîneste în acelasi timp grupul din fata sa, cel care execută si grupul ideal-recalcitrant al celor care stiu să asculte. Singurătatea este partea care asigură, acestor două simbolice multimi, limbajul, economia termenilor, arta. Singurătatea e reprezentanta, este scheletul, axa unor aripi simetric infiltrată-n carnea lor. Picioarele respectă si hrănesc aceste calităti, de viată si de spirit, ale lor. Iar fiecare individ în parte se va visa oricînd multime si-n timp se dovedeste semănător de oameni, de multimi. Ceea ce mă fascinează si mă linisteste e faptul că acesti termeni vii, avînd valoare împreună, intră astfel tot mai profund în rîndul bunurilor noastre cîstigate, în înteles si pe acest pămînt.







1 E vorba de romanul Principele, Editura Tineretului, 1969. (n.ed.)
Sursă text: www.poezia.3x.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...