31 ianuarie 2016

Echinox – Miron Radu Paraschivescu

Foto: Serg Piltnik


Te-am aşteptat atent. Ştiam că vii
Ghicită printre nopţi şi galaxii.
Al meu ţi-e trupul răsunând în mine
Ca o vioară-n pieptul cui o cântă,
Lumina scapă ca să ne îmbine
Iar vântul ca pe plante ne-nvesmântă
Şi-alungă dintre noi singurătăţi.
Scheletul ni-i acelaşi, împărţit
Părelnic, între două entităţi.

A fost o clipa-n care ne-am simţit
Chemările suind către izvoare
Ce azi sunt fluviu unic şi unit.
Tu, gurii mele gura-i eşti, şi boare,
Cu ochii mei vezi cerul de cicoare
Iar palmele şi-au locul pregătit
Din vreme : ale tale pe-al meu umăr,
A mea, căuş pe sânul tău rotund,
Cealaltă-ncinge coapsele domoale.
Cu tine-ncep şi isprăvesc să număr.

În părul tău ca-n unde mă scufund,
Suntem topiţi aceloraşi metale
Iar când ne-atingem în îmbrăţişare
Acelaşi sunet naştem amândoi.
Venim din depărtări ce-au fost egale :
Acum înfrânte se-ntâlnesc în noi
Şi lor le proiectăm aceeaşi zare.

Ne suntem unul altuia altoi,
Aceeaşi veghe ne-a sporit apoi
Unind acelaşi lut şi-acelaşi cer
În două mlădiate verticale.
Nici zâmbet, nici cuvânt avem stingher :
Tu visu-mi spui iar eu tristeţii tale
Zâmbesc şi-i râd : ne-au împărţit vecii
Dar astăzi, cer, pământ, şi foc, şi apă
Sunt ale unei vaste-mpărăţii
Unice. De aceea spre zenit
Când tu priveşti, privirea mea se-adapă
La pântecul pământului rănit
Pe care-l sap prin tine mai departe
Şi un vulcan ne zguduie nainte
De-a ne lua zborul dintre lucruri moarte
Spre-un tânăr astru, care ne presimte.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...