foto: olgeir
Întreagă acea iarnă am petrecut-o într-o furtună lăuntrică pe care cu greu o pot descrie. Cu singurătatea mă obișnuisem de mult, nu mă apăsa, trăiam cu Demian, cu eretele, cu chipul marii făpturi din vis care îmi era soartă și iubită. Erau destule pentru a trăi în mijlocul lor, pentru că toate priveau către înalt și către depărtări și toate duceau spre Abraxas. Însă nici unul din aceste vise, nici unul dintre gânduri nu-mi dădea ascultare, pe nici unul nu-l puteam chema, nici unuia nu-i puteam da culorile sale după bunul meu plac. Veneau și mă înșfăcau, eram dominat de ele, eram trăit de ele.
Hermann Hesse, în Demian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu