3 septembrie 2016

La lumina lămpii – Mihail Săulescu

Pictură: Xing Jianjian


... E clipa care vine, e clipa care moare,
Ori gîndul care-aripa-și-ntinde ca să zboare
Ce face ca să-mi pară că-s altul eu acum ?
Ades, mă simt aîta de singur pe-acest drum
Al curgerii eterne... și-atîta de străin...
Încât ca niciodată mi-i sufletul mai plin
De lacrima durerii, de lacrima ce vine

Și pune stăpînire mereu mai mult pe mine.
Și totuși niciodată nu am simțit durerea...
Dar poate-i jalea lumii, ori poate e părerea
Că trebuie să plîng...
Și-atuncea toată firea la piept aș vrea s-o strîng
Și-n tot ce văd în față îmi pare că sunt eu;
Și-n floarea mică, albă și în înaltă stîncă,
Și-n steaua depărtată, și-n însuși Dumnezeu.

Dar poate numai noaptea aceasta liniștită
Și poate doar lumina de lampă, obosită
Îmi seamănă în minte gîndirile aceste;
Iar eu în veci sunt altul decât acel ce sînt
Și-n veci în al meu suflet se dapănă-o poveste
Din care nu pot prinde cel mai de preț cuvînt.

Și vremea, iată, trece și miezul nopții bate,
E clipa de acuma, ori glasul unei clipe
Acuma depărtate
Ce-ajunge pîn-la mine ? Dar cîte clipe oare
Făr-ca să știu de ele n-au tot urmat să zboare
Ducînd mereu departe în zboruri lungi și grele
Ceva din al meu suflet, din gîndurile mele ?

Că făr-să prind de veste, trezit-m-am acum
Atît de trist, de singur pe nențelesul drum
Al curgerii eterne...
Și totuși altă clipă și alta iar se cerne
Și cea din urmă poate nicicînd nu va bătea,
Ori o să fie clipa ce va-ngropa în ea
Scînteia de pe urmă ce e-n gîndirea mea.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...