Echilibrul fusese frînt. Studiile, lucrările nu mai însemnau nimic pentru Annette. Locul ce-l ocupaseră în viața ei era neînsemnat. Cealaltă parte a vieții, pe care o dezvăluise durerea, se arăta nețărmurit de întinsă. Zdruncinul loviturii îi stîrnise toate fibrele. În jurul rănii deschise prin pierderea tovarășului drag se strînseră toate forțele iubirii tainice, necunoscute; atrase de golul căscat, veneau în fugă din străfundurile ființei. Copleșită de această năvală, Annette se străduia să le schimbe înțelesul; se încăpățină să le socotească pe toate cauza suferinței ei – toate: aprigul, arzătorul îndemn al Firii, ale cărui adieri de primăvară o scăldau în căldură, năzuința nelămurită și puternică spre fericire – spre fericirea pierdută sau spre cea dorită? – brațele întinse spre cel plecat, și inima care zvîcnea, rîvnind la trecut, sau poate la viitor? Dar Annette nu reușea decît să-și topească doliul într-un mister tulbure țesut din durere și patimă și dintr-o nelămurită voluptate. Înfrigurarea aceasta o mistuia și o revolta totodată.
Romain Rolland - Inima Vrăjită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu