22 aprilie 2017

Suflet cotropitor – Romain Rolland


În circul lumii a pătruns Sufletul cotropitor. Ea se recunoaște  în el. Eu sînt inimile acestea înfrigurate. Eu sînt forțele ascunse, demonii dezgoliți, jertfele, cruzimile, entuziasmul, violențele. Eu sînt puterile blestemate și sfinte ce vor să se ridic e dinstrăfunduri.
 Tot ce e în ceilalți este și în mine. Mă ascundeam. Mă descopăr. Pînă acum n-am fost decît o umbră din ceea ce sînt acum. Pînă acum îmi trăiam zilele în visuri; în timp ce adevărul se află în visurile izgonite. Iată adevărul... lumea în război... eu...
Cum se poate exprima prin cuvinte tot ceea ce nu se poate spune, dar care fierbe ca și mustul în cadă, în tăcerea și în visul acestei inimi de bacantă? Cum poate fi exprimată înfrigurarea ce urca în Annette, pe care ea o observă, o adulmecă, și amețeala aceasta liniștită... Se joacă o drama îngrozitoare, în care și ea are un rol. Dar încă nu i-a sunat ceasul să intre în scenă.E gata, dar nu e luată de puhoiul acțiunii, îl mai poate încă privi. Aspiră clipa aceasta fără pereche. Stă aplecată asupra șuvoiului și priveliștea o amețește; dar se ține la margineși așteaptă clipa cînd! Se va spune: „E rîndul tău! Aruncă-te!”


(Romain Rolland – Inimă Vrajită)

William Rose Art

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...