Mireasma ființei – Romain Rolland

Marc mu se împăca ușor cu nimeni. Îi plăcea să despice firul în patru. Și, după această operație, nu mai rămînea mare lucru din prieteniile lui întîmplătoare. Se înverșuna să le dezghioace, să găsească viermele în grăunte, să găsească golul sau murdăria. Dar, pe lîngă toată pleava, îi mai rămăsese un singur grăunte: inima mamei lui. Încă nu cunoștea tot ce se poate scoate din acest grăunte. Dar îl vedea neatins, fără urmă de stricăciune, și lucrul îi insufla respect și dorința nemărturisită de a-l cunoaște mai bine.

Își dăduse seama că mama lui îl iubește, dar că el n-o stăpînește. Dragostea maternă e un instinct puternic și sigur. Dar Marc voia mai mult: voia mai mult decît să iubească – voia să cunoască și să fie cunoscut, să dobîndească ce este mai tainic, mai bun, nu mama, ci ființa. Mama e aceeași pentru toți: o cloșcă anonimă. Dar fiecare ființă își are esența sa ascunsă, care nu seamănă cu nici o alta, își are mireasma ei proprie. Și el simțea această mireasmă. Voia să străbată învelișul, s-ajungă pînă la grăuntele de tămîie: „Tu care ești tu, care exiști o singură dată! Vreau taina ta !...”
„Ce să faci cu ea? S-o arunci după ce te-ai săturat?” Inimile adolescenților, mici rozători, sînt lacome să stăpînească, dar nu știu să păstreze nimic. E mai sănătos să ții tezaurul, pe care ei îl poftesc, la adăpost de dinții lor.
 La Annette este adăpostit. Degeaba se dăruia cu buzele ei frumoase și zîmbitoare. Nici ea nu poseda cheia casetei în care stătea ascunsă taina ființei sale; prin urmare, n-o putea dărui. Din fericire pentru ea. De cîte ori în viață n-ar fi risipit comoara!Pentru Marc, azilul acesta neviolat căpăta atracția unui sanctuar  în care vrei să pătrunzi

(Romain Rolland, Inimă vrăjită)

Jung Shan Art