„Ce altceva, o, Soare, de pe pământ şi apă,
ar mai putea icoana ta s-o-ncapă –
decât boltitul cer ?
Mi te visez, dar sa-ţi slujesc nicicând nu sper –
aşa se plânse-un strop de rouă, şi mai zise :
sunt mult prea mic să mi te-ncap, stăpânul meu cel mare,
iar viaţa mea nu e decât o lăcrimare.”
„Cerul, de când răsar şi până-apun
îl luminez cu fulgerele mele, orbitoarele
şi totuşi pot să mă supun
şi unui strop de rouă, zise Soarele.
Schimbându-mă-ntr-un licăr de scânteie mică,
mi te voi umple de lumină mare
şi-atunci şi viaţa ta pitică
s-o preschimba-ntr-o sferă râzătoare !”
