Iubirea şi pasiunea sunt două stări sufleteşti diferite, pe care poeţii şi oamenii de lume, filozofii şi nerozii le confundă mereu. Iubirea comportă o reciprocitate de sentimente, o certitudine a sentimentelor pe care nimic nu le poate vătăma şi o foarte statornică împărtăşire a aceloraşi plăceri, o totală aderenţă între inimi pentru a nu îngădui nici o gelozie. Atunci posesiunea devine un mijloc şi nu un scop; o infidelitate produce suferinţă, dar nu desparte; sufletul nu este arzător sau tulburat, ba rece sau senin, ci e necontenit fericit. Pasiunea este presentimentul iubirii şi al infinitului, după care aspiră orice suflet sensibil. Pasiunea e o speranţă ce poate fi înşelată. Pasiunea înseamnă şi suferinţă şi tranziţie totodată; pasiunea încetează atunci când speranţa a murit. Şi bărbaţii şi femeile pot, fără a se dezonora, să nutrească mai multe pasiuni; e atât de firesc să alergi după fericire !
Honoré de Balzac, în Ducesa de Langeais
